Apa trece, pietrele rămân…

Zilele acestea m-am aflat în asentiment cu această vorbă, în relație cu ce se petrece în orașul meu natal. Părinții mei care locuiesc în Onești și nu au apă curentă de 7 zile dintr-un motiv atât de simplu: pietrele rămân…

30 de ani de la revoluție și au rămas doar pietrele

Am ajuns la o concluzie care cred că nici măcar nu trebuie susținută pentru că se susține de la sine. Au trecut 30 de ani de la revoluție și noi nu suntem în stare nici să întreținem ceea ce a construit Nicolae Ceaușescu, dapăi să mai și construim lucruri noi (și de durată). Nu am trăit în acea perioadă, nu îmi pot da cu părerea despre acele vremuri dar îmi pot da cu părerea despre aceste vremuri, despre ceea ce îmi este dat să trăiesc și să văd în fiecare zi.

Ceea ce știu despre comunism am învățat în liceu, pentru BAC, ceea ce îmi povestesc bunicii și părinții mei, poate ceea ce îmi mai aduc aminte vag din copilărie. Totuși, văd câte lucruri s-au construit în vremea aceea (foarte blamată de altfel), însă cu care ne place să ne mândrim (precum Palatul Parlamentului).

Una spui și alta faci

Eu una, de exemplu, nu am înțeles niciodată de ce a fost atât de aspru criticată ideea lui Ceaușescu de a plăti toate datoriile statului (practic dorința lui de a nu fi dator nimănui, de a fi un om ce conduce o țară liberă). Mi-am întrebat apropiații care au trăit acea perioadă și îmi povesteau:

Acum, în schimb, avem acces la orice: mâncare, informații, credite etc. Facem parte dintr-un popor dezbinat, un popor analfabet (cea mai ridicată rată de analfabetism funcțional din UE – 40%) și îndatorat (sau cum îmi mai place mie să spun „dator vândut”).

😈 Cred că planul a funcționat perfect, nu? Consider că scopul suprem a fost îndobitocirea poporului pentru a fi ușor de condus (de către unii și alții – eu nu pot să dau vina pe PSD sau PNL, unul sau altul). Atunci când fiecare trage în altă direcție, când nu există un scop comun (de a face din această țară ceva care să merite), se ajunge la ceea ce avem astăzi (nimic sau chiar mai puțin).

Mă întristez atunci când văd „familii” a căror membri sunt despărțiți. În Roma Antică, familia era caracterizată astfel: Totalitate a persoanelor din aceeași casă, aflate sub autoritatea lui „pater familias”, căruia îi revenea responsabilitatea juridică asupra lor. Membrii familiei locuiau împreună, în aceeași casă… Astăzi, copiii stau cu bunicii, mama este plecată în Spania și tatăl în Italia (oare este nevoie să mai continui?).

De ce spun că apa trece și pietrele rămân?

Pentru că nu mai suntem comuniști, avem dreptul la păreri dar degeaba. Sincer, de multe ori mă simt îngrădită, nu simt într-adevăr libertatea în România. Sunt seri (ori chiar zile) în care mă gândesc de două ori înainte să ies pe stradă (dacă mă întâlnesc cu vreunul care îmi dă în cap), în fiecare zi mă gândesc ce se mai poate întâmpla în tramvai (pe unde se perindă tot felul de oameni), cu ce idei mai vin „aleșii noștri” ca să mai stoarcă un bănuț de la noi. A trecut apa (comunismul) dar au rămas pietrele (care sunt la fel de grele ca cele de moară).

De unde am plecat și unde am ajuns? 😶

Vei spune, poate, că am deviat de la subiect și că, până aici, nu ai aflat ce s-a întâmplat în Onești. Ei bine, s-a întâmplat 😂 o avarie 😂 la conducta de apă (singura conductă de apă) ce alimentează orașul. Toți oneștenii (și nu doar) au stat fără apă aproape 7 zile deoarece s-a încercat peticirea acelei conducte (care probabil are cel puțin 30 de ani; astăzi 20 sep 2019 încă nu se știe dacă a fost rezolvată problema). În acest răstimp, conducta s-a avariat de 6 ori (cam de fiecare dată când îi mai puneau un petic, mai pocnea undeva). Și nu uita, trăim totuși în secolul XXI, unde japonezii construiesc un pod sau o stradă în 48 de ore.

Cum s-ar putea rezolva această problemă și multe altele în România?
Cu ceva mai mult interes din partea tuturor!

• Oamenii ar trebui să meargă la vot și să aibă încredere în votul lor;
• Oamenii trebuie să își facă datoria de cetățeni ai unei țări civilizate, ar trebui să știm cu toții că avem drepturi și să nu uităm de îndatoriri;
• Este necesar ca cei votați să nu își mai urmărească doar interesul propriu, ci să se gândească și la țară, la oamenii care încă mai locuiesc aici și la cei de peste hotare;
• Ar trebui să se pună cel mai mare accent (dacă îmi permiteți acest grad superlativ relativ de superioritate) pe educație. Cred cu tărie că doar educația ne mai poate salva (dar, din păcate, în acest moment, este cea la care avem foarte mari deficiențe).

P.S: Încerc să mai updatez informații de acum înainte despre situația cu apa din Onești. Chiar și eu sunt curioasă cum va rezolva primarul această criză de pe urma căreia, printre multe alte persoane (cam 39.000 la număr), suferă și părinții mei.

UPDATE 22 sep: În sfârșit, Oneștiul are apă fără program (după 8 zile). Între timp am aflat că era o problemă și la debitul râului Uz iar cantitatea de apă de la baraj este în continuare mică.