Fecioarele (2021)

Iată și prima carte citită din anul 2022. Am decis să încep cu acest roman pentru că aveam așteptările sus și cumva mă cam rodeau degetele să deschid cartea și să o devorez. Așteptările ridicate se datorau romanului de debut al autorului grec „Pacienta tăcută” – mai ții minte? Romanul pe care l-am citit în 7 ore. Ehh, ce vremuri…

Câteva curiozități despre „Fecioarele”

Nu știu dacă am mai scris sau nu despre asta aici dar sunt genul de persoană care citește tooooată cartea: prolog, epilog, descriere autor. Tot tot… Și uite așa am aflat că autorul grec Alex Michaelides a scris romanul de față în pandemia de Covid-19. De asemenea, am descoperit și că a plasat acțiunea romanului la St Christopher’s College, având ca inspirație Colegiul Trinity, Cambridge (locul unde el a parcurs un master în literatura engleză).

De această dată așteptările mi-au fost ridicate de către autor prin intermediul romanului de debut dar și de părerile pe care le-am citit pe internet despre a doua carte. M-am gândit că „Fecioarele” trebuie să fie un roman cel puțin la fel de bun ca „Pacienta tăcută”, doar autorul are deja experiență. Chiar el menționează că prima carte a fost scrisă în izolare, fără presiunea cititorului, fără nicio așteptare (poate de aici rezultă și diferența dintre cele două romane pe care am perceput-o eu).

And by the way… a fost cea mai „proaspătă” carte pe care am citit-o. Practic a fost publicată în 2021 și eu am citit-o la începutul lui 2022 (deși o aveam în bibliotecă din 2021). Este, cred, a doua oară când „mă ia” hype-ul și cumpăr cărți care sunt pe val (dar, așa cum am zis, m-a cucerit primul roman).

Ce mi-a plăcut din romanul „Fecioarele”?

Mi s-a părut interesant modul în care autorul introduce subtil planul acțiunii din romanul „Pacienta tăcută.” Fii fără grijă, poți citi „Fecioarele” fără să fi citit romanul de debut dar ai o bilă albă dacă găsești legătura dintre cele două. Mi s-a părut drăguț cum autorul a strecurat personajul Theo Faber în romanul de față.

Am simțit că Michaelides a ales un alt mod de a prezenta planurile narative. Prin comparație cu Dan Brown care prezintă din capul locului câte trei planuri aparent fără legătură, autorul grec procedează exact pe dos. Ia personajul principal – pe Mariana – și o plasează ca psihoterapeut în Londra. Apoi o duce într-un alt plan – St Christopher’s College – unde ne sunt dezvăluite alte personaje. Începem de la un plan și ușor ușor se alcătuiesc parcă altele în centrul cărora este tot Mariana.

Ce nu mi-a plăcut la romanul „Fecioarele”?

Așa cum cred că ți-ai dat seama deja, așteptările nu mi-au fost satisfăcute. Astfel că sunt nevoită să îi dau cărții nota 3 din 5 pe Goodreads. Am anticipat o mare parte dintre acțiunile personajelor: de exemplu, eu mă așteptam ca profesorul Edward Fosca să nu fie dracul cel mai negru. Cumva, în gândul meu umbla ideea: „Să vezi că ăsta se culcă de fapt cu fetele astea și nimic mai mult”. Și surpriză! Cam asta făcea.

A fost wow implicarea de dincolo de moarte a lui Sebastian în toată acțiunea romanului dar aveam senzația că Zoe nu e ceea ce pare – pentru că personajul negativ este, de fapt, cel mai apropiat de personajul principal. Și surpriză! Așa a fost.

Nici în materie de citate memorabile nu a excelat. Am găsit doar unul care mi s-a părut interesant și care merită prezentat aici pentru posteritate.

În final, pot spune că recomand cartea cu jumătate de suflet dar sper să nu ai așteptările prea sus. Asta sau poate ție îți va plăcea foarte mult și vei spune că sunt eu nebună.

Acum mă îndrept cu pași repezi către un alt fel de lectură. O premieră pentru mine din două puncte de vedere. Povestesc mai acuș ce și cum! 😎