Un blog cu păreri crețe
Săptămâna trecută am avut din nou acea conversație. Știți care. Aia în care managerul se uită la bugetul pentru cadourile de final de an și zice: „Hai să găsim ceva mai... economic. La urma urmei, e doar un gest simbolic, nu?” Doar un gest simbolic... Am respirat adânc. Am deschis laptop-ul. Am arătat email-urile de... Citește în continuare →
Era luni seara, 21:47, și eu eram în pragul unei crize de nervi moderate. Stăteam cu laptopul în poală, cu o ceașcă de ceai rece lângă mine (uitasem de ea de vreo oră) și căutam disperată informații despre programul de mobilități europene pentru elevi. Deadline-ul pentru înscrieri era miercuri. Aveam doi elevi interesați. Și eu,... Citește în continuare →
Maria lucrează cu aurul de 20 de ani. Mâinile ei au transformat sute de grame de metal prețios în inele de logodnă, verighete, coliere delicate. Fiecare piesă pe care o creează poartă amprenta pasiunii ei, a meticulozității cu care măsoară fiecare gram, a răbdării cu care lucrează fiecare detaliu. Dar aurul, înainte de a deveni... Citește în continuare →
Povestit de Zefir, cățel de profesie, furăcios de șosete Bună! Mă numesc Zefir. Știu, știu, sună fancy pentru un corcodel roșcat găsit în parc, dar mătușa spune că sunt „dulce și ușor ca zefirurile” (deși eu cred că sunt mai degrabă "energic și imposibil de prins ca vântul"). Oricum, Zefir am rămas. Trebuie să vă... Citește în continuare →
Există întrebări care nu te lasă să dormi noaptea. Întrebări care nu au răspuns în nicio carte de filozofie, în niciun manual de istorie, în niciun algoritm. Întrebări care te urmăresc când privești cerul, când asculți tăcerea, când realizezi cât de puțin știi despre lume cu adevărat. Una dintre aceste întrebări mă bântuie de mult... Citește în continuare →
Când am auzit prima oară de Anyoli, am zâmbit din reflexul omului care cunoaște culisele. Lucrez de peste zece ani într-o fabrică de bijuterii, am ținut în mână mii de piese, am urmărit trenduri, am admirat meșteri și m-am certat cu lumina imperfectă din studioul foto. Credeam că le-am văzut pe toate, până când am... Citește în continuare →
În familia mea, masa de Crăciun a avut mereu o locație clară: la bunici. Iar revelionul la părinții mei. Anul acesta, schimbăm tradiția. Eu și soțul meu deschidem ușa casei noastre și pregătim prima noastră masă festivă. Știu deja rețetele „clasice” pe care le pot duce cu ochii închiși (sarmale, salată de boeuf, ciorbă de... Citește în continuare →
Ora 21:25, vineri. M-am întors acasă cu părul mirosind vag a susan prăjit și cu degetele încă „educate” să ruleze frunze de salată. E genul de seară în care îți spui: n-a fost nevoie de bilet de avion, doar de curiozitate și de poftă de mâncare coreeană autentică. Și, da, de un restaurant coreean București... Citește în continuare →
Îmi amintesc exact cum arăta sala aceea de la facultate. Douăzeci și ceva de colegi pe care abia îi cunoșteam, un profesor despre care nu știam nimic și eu în fața lor, cu un PowerPoint pregătit, și inima bătând atât de tare încât eram sigură că toată lumea o aude. Era primul meu proiect la... Citește în continuare →
Îmi amintesc exact cum suna parchetul de la bunica. Nu temperatura lui sub picioarele goale dimineața, nu culoarea chihlimbarului pe care o căpăta când soarele intra prin fereastra din sufragerie (da da, nu exista living pe vremuri). Îmi amintesc sunetul. Acel scârțâit specific al lemnului vechi, care o anunța pe bunica că mă trezisem și... Citește în continuare →
Capsula cu idei 