Despre zilele noastre speciale

A trecut ceva timp de când am descoperit un alt factor major al poluării planetei noastre: produsele de igienă intimă pe care noi, femeile, le folosim în fiecare lună. Menstruația este un dar pentru fiecare dintre noi, însă produsele pe care le folosim lunar și le aruncăm sunt o amenințare pentru mediul înconjurător. Cred că datoria noastră este să găsim alternative sustenabile, precum produsele oferite de Femi.Eko®.

Despre intimitate și poluare

Despre impactul materialelor plastice de unică folosință se vorbește constant și se caută soluții în această direcție. Primul exemplu de schimbare care îmi vine în minte este reprezentat de pungile din supermarketuri care acum sunt biodegradabile, al doilea fiind paiele de hărtie sau inox, al treilea: tacâmurile de unică folosință din bambus sau hârtie. De ce să nu fie al patrulea exemplu produsele folosite de femei în perioada menstruației?

Se estimează că o singură femeie aruncă 150 de kilograme de tampoane, aplicatoare și absorbante de-a lungul vieții. O parte dintre aceste deșeuri ajung în depozite speciale, o parte ajung în natură și durează aproximativ 450 de ani ca acestea să se descompună. Având în vedere că nu avem cum să renunțăm la aceste produse pe care suntem nevoite să le folosim lunar, singura soluție este să găsim alternative sustenabile.

Există deja branduri care au găsit soluții pentru noi, unul dintre ele fiind cel despre care voi povesti în următoarele rânduri.

Un brand sustenabil pentru perioada noastră specială

Cu ce putem înlocui produsele consacrate pe care le folosim la menstruație? Cu aceleași produse dar realizate din materiale sustenabile pe care trebuie să le refolosim. În puține cuvinte, este atât de simplu ca fiecare dintre noi să ajutăm la diminuarea poluării planetei.

La început, pentru mine a fost curiozitate. Ce produse există?

Am descoperit aceste variante: cupa menstruală, chiloți menstruali și absorbante menstruale. Fiecare poate fi testat pentru ca apoi să alegi produsul sau produsele cu care te simți comfortabil. Un pont de la Femi.Eko®: testul de compatibilitate pe care îl găsești pe site și pe care l-am făcut și eu înainte de a face achiziția.

Apoi s-a strecurat îndoiala. Dar dacă nu sunt igienice, dacă nu sunt eficiente?

Vei descoperi că fiecare dintre cele trei produse are avantajele sale. De exemplu, materialele din care sunt realizate aceste absorbante Femi.Eko® au aplicată tehnologia Silver Care pentru eliminarea bacteriilor.

În ceea ce privește eficiența eu am gândit așa: nu voi ști până nu încerc măcar un produs. Recomandarea testului pentru mine au fost absorbantele sau chiloții, iar eu am ales pentru început absorbantele reutilizabile. Coletul a cuprins cele de mai jos:

Absorbantul acesta promite până la 8 ore de utilizare fără schimbare. Un absorbant normal, în zilele cu flux mediu spre mare, trebuie schimbat cam la 3 ore. Deci, din capul locului, înjumătățim și stresul de a ne schimba atât de des.

Materialul acela gri din partea superioară este atât de pufos încât sunt sigură că oferă un super confort. Nu mai am de-a face cu materiale „curățate” de clor, lucru care este imposibil de obținut în cazul produselor pe care le folosesc acum. Mă aștept ca în cazul produsului reutilizabil să nu mai apară iritații cu care mă confrunt deseori.

Momentan, eu îmi popun să folosesc absorbantele atunci când sunt în confortul locuinței mele, eventual în zilele cu flux mai redus. În funcție de rezultate, le voi folosi și în primele zile ale menstruației, ca să văd dacă sunt eficiente pentru mine. Trebuie să văd cât de repede necesită înlocuirea, cât de repede se vor usca după ce le spăl și de câte voi avea nevoie pentru cele 4 zile speciale.

Dacă sunt mulțumită, intenționez să apelez și la celelalte două produse. Interesul meu este să găsesc cea mai bună combinație care mi se potrivește mie, astfel încât să renunț cu timpul la produsele din plastic pe care le folosesc acum. Îți recomand și ție să fii curoasă și să încerci!

În sfârșit, m-am gândit și la bani. Cât voi economisi?

De obicei, cumpăr un pachet mare de absorbante și unul mare de tampoane pentru două luni. Aproximativ 50 lei pentru două luni, aproximativ 600 lei pentru doi ani. Rămâne de văzut de câte absorbante reutilizabile voi avea nevoie pe lună și apoi voi face calculul exact. Totuși, la o primă vedere, cred că este vorba de reducerea costurilor la jumătate.

Acestea fiind spuse, tot ce pot face este să promit că revin cu informații după ce voi folosi noile absorbante. Până atunci, îți recomand să fii curioasă și să oferi o șansă acestor noi produse pentru o menstruație sustenabilă.

*Articol scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2022

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: