7 beneficii ale cititului simțite chiar de mine

Pasiunea mea pentru citit s-a dezvoltat cu câțiva ani în urmă. Biblioteca Centrală din Iași a contribuit la acestă pasiune de care mă bucur și în prezent. Astăzi am decis să meditez asupra beneficiilor pe care mi le-a adus cititul și să le descopăr pe alte tale, bineînțeles.

Cele 7 beneficii ale cititului sunt:

1️⃣ Relaxarea

Cititul mă ajută să mă relaxez în orice circumstanță. Indiferent de locația unde aleg să citesc (acasă, la serviciu, la bibliotecă, pe o bancă în parc), mă bucur de confortul pe care mi-l oferă o poveste. Cărțile mă introduc în lumi inedite, pline de semnificații și astfel reușesc să mă relaxez.
💡Relaxarea prin citit vine cu acele momente de singurătate pe care ți le recomand din când în când pentru a-ți încărca bateriile.

2️⃣ Îmbogățirea vocabularului

Fiecare carte îmi pune la dispoziție informații noi despre domenii diverse. Atunci când nu cunosc anumite cuvinte le caut înțelesul în DEX, deci îmi îmbogățesc vocabularul. Acest lucru îl observ atunci când port conversații și când îmi susțin punctele de vedere.
💡 Atunci când te întâlnești cu o frază aparte care îți atrage atenția, noteaz-o într-un carnețel. O poți folosi mai târziu în articolele sau în conversațiile tale.

3️⃣ Focalizarea atenției

Cititul mă ajută să îmi canalizez toată atenția asupra cărții din fața ochilor mei. Deci mă ajută să îmi focalizez atenția asupra unui singur obiect. În general, cred că există 2 motive pentru care este distrasă atenția de la citit: primul este telefonul și al doilea este conținutul cărții.
💡 Atunci când vrei să citești, lasă telefonul în altă cameră. Așa nu vei fi distras de notificările de pe rețelele de socializare. De asemenea, alege cărți cu subiecte care te pasionează pentru ca toată atenția ta să fie oferită cărții. Ușor-ușor vei descoperi că poți să fii atent chiar și 2-3 ore (sau chiar mai mult).

4️⃣ Dezvoltarea abilităților de scriere

Atunci când mi-am dat seama că îmi place să scriu am știut că acest lucru vine la pachet cu cititul. Am observat că atunci când citesc constant îmi este mai ușor să scriu articole. De asemenea, cititul mă ajută să fiu creativă deoarece îmi oferă subiecte interesante și perspective la care nu m-aș fi gândit.
💡 Încearcă provocarea #30dayschallenge. Citind în fiecare zi câteva pagini, îți vei dezvolta un nou obicei care îți aduce numeroase beneficii.

5️⃣ Autocunoaștere

Un alt beneficiu pe care l-am descoperit este autocunoașterea. Am realizat că nu este vorba doar despre cărțile de dezvoltare personală, ci de toate lecturile mele. Parcurg cărți cu diverse subiecte și îmi dau seama ce îmi place să citesc, ce nu, deci reușesc să mă cunosc mai bine. Îmi place să spun că mă identific cu alegerile mele.
💡 Îți recomand să citești cărți considerate „bune” – bestseller-uri – dar și cărți mai puțin bune. Doar așa vei ști la un moment dat să faci diferența între literatura de calitate și cea de duzină. Și, oricum, doar astfel îți vei descoperi preferințele.

6️⃣ Dezvoltarea gândirii analitice

„Simt” acest avantaj mai ales atunci când caut indicii în cărțile polițiste. Desigur, gândirea analitică este dezvoltată prin lecturarea oricărei cărți deoarece cititorul trebuie să își pună mintea la contribuție în orice poveste (dacă nu îi este distrasă atenția).

7️⃣ Mă distrez fără să deranjez pe nimeni! 💪

➖➖➖➖➖➖➖➖➖

Acestea nu sunt singurele beneficii ale cititului care există. Sunt cele 7 la care m-am gândit eu și pe care le-am simțit pe pielea mea. Sper că te ajută să înțelegi cât de folositoare este această pasiune și îmi doresc să aflu și beneficiile pe care le-ai descoperit tu.

Ce beneficii îți aduce ție cititul?

Un gând despre „7 beneficii ale cititului simțite chiar de mine

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: