Care este cristalul meu preferat?

Știi cum se spune: diamantele sunt cele mai bune prietene ale fetelor. Ei bine, lucrând zi de zi cu bijuterii ce au pietre prețioase, pot să fiu „modestă” și să spun că m-am săturat de diamante, prefer cristalele. Iată care este cristalul pe care îmi doresc să îl port și motivele pentru care cred că este bine să am un cristal aproape de inima mea.

Caracteristicile Scorpiei Daria

Îți spun de la început: nu cred în horoscop dar cred în zodii. Nu cred în acele prezentări ale activităților zodiilor din fiecare zi dar cred în caracteristicile generale ale fiecărei zodii. Ce m-a determinat să cred în aceste caracteristici generale? Analiza și observația.

În trecut, am consultat foarte multe informații despre caracteristicile generale ale zodiilor și apoi le-am observat la prietenii mei și la mine. Atunci mi-am dat seama că o mare parte dintre acele caracteristici se regăsesc la cunoștințele mele, la prieteni, la membrii familiei, deci sunt valabile.

🦂 De exemplu, eu și zodia mea – Scorpion:

  • Culori: roșu, violet (ador roșu de când mă știu, fără să fi știut că e culoarea zodiei mele);
  • Ziua favorabilă: marți (da, de-a lungul timpului mi-a plăcut ziua de marți: aveam la școală materiile care îmi plăceau, am dat examene marți și am luat note foarte bune – examenul de disertație; cred că m-am și angajat într-o zi de marți);
  • Calități: loialitate, hotărâre, curaj (curajul încă îl mai caut dar celelalte calități consider că mă definesc în mare măsură);
  • Defecte: gelozie, fanatism, spirit răzbunător (nu aș fi convisă 100% de primele două, însă răzbunarea este la mine acasă; nu sunt mândră de aceasta, însă, într-o oarecare măsură mă definește și acest defect).

În general, atunci când te gândești la un Scorpion, îți vine în minte o persoană puternică? Da, așa sunt și eu. Am un caracter puternic amestecat cu ceva misterios, îmi place să fiu independentă și să perseverez în orice proiect mă implic. Cică aș fi putut să fiu cercetător sau psiholog, însă eu am ales marketingul. 😉 Totuși, mereu mi-a plăcut să îmi ajut prietenii ascultându-i și oferindu-le părerea mea (așa face și un psiholog, nu-i așa?).

Cristalele preferate de Scorpion...

Având în vedere că am două culori preferate: roșu și negru (știu, negru este non-culoare dar nu contează în acest scenariu), bineînțeles că îmi plac și pietrele cu aceleași culori. Astfel, piatra prețioasă pe care o ador este rubinul iar în materie de cristale… Nu știu ce să aleg între: hematit, onix, granat, ochi de tigru. 🤔

Dar apoi mi-am dat seama că nu trebuie să aleg deoarece StoneMania Bijou mi le oferă pe toate în bijuteriile pentru zodia Scorpion. Deja m-am îndrăgostit de o brățară și de un colier pe care știu cum le pot asorta cu ținutele mele:

Recunosc, dintre toate aceste cristale,
ochiul de tigru îmi face cu ochiul. 👀

Îmi doresc să port o bijuterie cu ochi de tigru deoarece îmi place foarte mult culoarea, faptul că nu este perfect uniformă și mă hipnotizează. De asemenea, este piatra norocului și a femeilor de afaceri (deci a caracterelor puternice) – o bijuterie pentru prosperitate.

Așa cum am menționat, în anumite situații, am probleme cu al meu curaj, trebuie să îl caut cu lanterna. Ochiul de tigru mă ajută, inspirându-mi încredere și îmi sprijină dorința de a ieși din cochilie. De asemenea, am descoperit faptul că acest cristal stimulează cheful de viață, energia și buna dispoziție, deci este perfect de purtat în zilele morocănoase. ☔

🕵️ Am mai aflat că această piatră are și efecte asupra sănătății celui care o poartă. Ochiul de tigru are rol de revigorare și de energizare a organismului, purifică sângele și elimină toxinele. Acestea sunt alte motive pentru care eu îmi doresc să port această piatră alături de inima mea. ⤵️
Este o perioadă perfectă pentru detoxifiere și eu am nevoie de o cură deoarece îmi doresc să scap mai ales de colesterolul mare. Cred că schimbarea regimului alimentar împreună cu un ochi de tigru mă pot ajuta să îmi ating obiectivul! 💪

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: