Ei au zis „cazare Brașov” și eu am executat

Recunosc, nu am călătorit foarte mult deși îmi iubesc țara și sunt fascinată de toate frumusețile ei. Totuși, am avut parte de cea mai frumoasă vacanță petrecută alături de prieteni – o vacanță pe care cred că o voi povesti și nepoților mei. Ei au zis „cazare Brașov” și eu am executat cea mai frumoasă întâlnire, cu puțin ajutor de la amicul meu AZ-Turism.

Sunt o persoană organizată, deci încep cu datele problemei

1️⃣ Ipoteza: Un grup de prieteni (foști colegi de liceu) își doresc să se întâlnească după 12 ani de la terminarea liceului. Au un grup de chat pe care păstrează legătura, mai discută din când în când și își dau seama că se pot sincroniza 3 zile pentru a petrece împreună o mini-vacanță în România. Este vorba de 15 persoane (adulți și copii) pregătite să petreacă o perioadă de relaxare împreună.

3️⃣ Concluzia: Trebuie ca mini-vacanța de 3 zile să fie pe placul tuturor pentru ca toți să fie deschiși la o viitoare întâlnire de relaxare și socializare. Și, foarte important, să nu se strice prietenii!

Știu ce vei spune: unde este numărul 2️⃣? Ei bine, la fel ca la matematică, cineva trebuia să ia taurul de coarne și să rezolve „problema”. Eu am fost cea care mi-am însușit această „demonstrație” deoarece știam câteva tips & tricks pe care vreau să ți le împărtășesc. Mă gândesc că poate, cândva, îți vor fi de ajutor și mă vei pomeni zicând: „Asta o știu de la Capsula cu Idei!” 😉

Să începem cu numărul 2️⃣ Demonstrația

Publicul țintă al călătoriei

Primul lucru la care m-am gândit atunci când am văzut câte persoane vor să participe la această întâlnire a fost: cu ce tip de oameni am de-a face (sau, cu alte cuvinte, care este publicul țintă căruia mă adresez)? Și am făcut inventarul celor 15 persoane. Iată ce a rezultat:

TIPS & TRICKS: Atunci când organizezi o călătorie, încearcă să afli ceea ce își doresc prietenii tăi de la ea: vor să viziteze, vor să lenevească, vor să se distreze, vor să deguste mâncăruri sofisticate etc. În funcție de preferințele lor poți alege locația și activitățile pe care le veți desfășura, astfel încât să fie toată lumea mulțumită. Regula de aur: evită certurile!

Am ales zona centrală a țării, mai cu seamă zona județului Brașov. Am luat în considerare faptul că această zonă se află la confluența drumurilor tuturor (în acest caz, toate drumurile duc la Brașov) și că este ușor de ajuns cu mașina proprie. Așa cum ai observat, rutele au fost Iași → Brașov, Cluj-Napoca → Brașov, București → Brașov. M-a ajutat foarte mult faptul că prietenii mei au fost deschiși la propuneri, iar totul a mers așa cum am planificat.

Bugetul călătoriei

Îți spun încă de la început că este un subiect sensibil. Totuși, pe baza lui, afli ce să cauți pentru cazare. Am discutat cu fiecare cuplu în parte, apoi am negociat puțin și am ajuns la un numitor comun. Deci, încă un punct important rezolvat. Cu bugetul la degetul mic 😉 au început căutările. Știam că vrem să stăm undeva în apropierea Brașovului iar pentru 15 persoane cea mai bună variantă era să închiriem o pensiune doar pentru noi.

TIPS & TRICKS: Caută un prieten în care să ai încredere și care îți pune la dispoziție foarte multe oferte (în materie de cazare pensiuni – cazul nostru). Eu am apelat la platforma AZ-Turism care m-a ajutat să găsesc exact ce aveam nevoie și chiar mai mult. Mi s-au părut foarte folositoare filtrele pentru preț și facilități deoarece acestea erau principalele calități pe care eu le căutam.

Nu a fost foarte greu să alegem pensiunea deoarece în descrierea ei am găsit informații ce ne-au folosit tuturor. Acesta este un alt lucru pe care l-am apreciat în cazul acestei platforme: transparența. Descrierea pensiunii pe care am ales-o prezenta camerele de care dispunem, locurile de parcare și spațiile verzi, locul de joacă pentru copii (cu balansoar) și toate facilitățile pe care le avem în fiecare cameră. Le-am prezentat tuturor oferta, au fost de acord și am închiriat pensiunea pentru 3 zile doar pentru grupul nostru.

Transportul către locația aleasă

Recunosc că, în acest caz, am avut și puțin noroc. După cum ai văzut din infografic, au fost două cupluri care au venit din Spania și Italia. Acestea s-au grupat și au pornit la drum cu mașina, cu ajutorul acelor prieteni din București. Nu a fost greu să cumpărăm bilete de avion ieftine pentru că am găsit numeroase oferte cu ajutorul AZ-Turism. Ce pot să spun❓ Am găsit cam tot ce aveam nevoie pe această platformă❗ 😄 Chiar și rețeta pentru prepararea grătarului (dar stai, imediat îți povestesc și despre asta).

TIPS & TRICKS: Să îți faci mereu bagajele cu gândul la zilele pe care le vei petrece în vacanță și la ceea ce vei face. Îți recomand să alcătuiești ținutele pentru fiecare zi și, în plus, să pui în bagaj un tricou și un hanorac just in case. Încearcă să faci toate hainele „rulouri” pentru că vei avea mai mult loc în bagaj și acestea nu vor fi prea șifonate. O altă modalitate pentru a avea loc în bagaj este să videzi hainele (este foarte simplu, te ajută aspiratorul de acasă sau de la cazare). Dacă ai hainele vidate nu îți faci griji că acestea pot fi „atinse” de intemperii.

Activitățile din vacanță

După ce am aflat unde stăm și cum ajungem acolo, a trebuit să mă gândesc cu ce propuneri de activități îi voi însufleți pe prietenii mei. Știam că toți vor relaxare, că vor să respire aer curat și să mănânce un grătar bun. Dar, totuși, în 3 zile puteam să mai facem și altceva (plus că aveam copiii care erau foarte activi). Am fost de acord ca într-o zi să vizităm împrejurimile, într-o alta să jucăm tot felul de jocuri iar ultima zi era lăsată „la îndemâna” fiecăruia (să facă ce îl taie capul). Așa am considerat eu că îi împac pe toți și îmi pot îndeplini scopul propus.

Pentru partea cu jocurile am luat cu noi șah, table, rummy, jocuri de societate (fiecare a venit cu ce joc avea acasă), palete de badminton și minge pentru fotbal. Practic, fiecare putea să își aleagă o activitate și copiii puteau fi implicați fără nicio problemă. Aici am prins toți iepurii dintr-o lovitură! 😎

TIPS & TRICKS: Dacă în grupul tău se află și copii, ai grijă ca ei să aibă mereu activitate. Dacă se simt bine vor uita de plictiseală, de micile lor mofturi și se vor simți bine alături de întreg grupul. De asemenea, dacă aceștia sunt bine dispuși, părinții lor vor fi la fel iar vacanța va fi de nota 💯.

Ziua pentru vizită a fost agreată de toți iar pentru mine a fost foarte simplu să caut câteva atracții turistice. Erau chiar sub nasul meu încă de atunci când am închiriat pensiunea: sub descrierea acesteia am găsit câteva obiective de vizitat, recomandate de AZ-Turism, cu distanțele la care ne aflăm față de ele. Apoi, blogul lor ne-a ajutat și cu câteva sfaturi de pregătire a grătarului pentru ca ziua să fie încununată cu cea mai bună friptură savurată vreodată. Am folosit cea de-a doua metodă de pregătire a grătarului propusă de AZ-Turism. Ești curios să afli care este? Vizitează-le blogul! 🍖

TIPS & TRICKS: Dacă știi că vacanța ta va presupune plimbări lungi, atunci ai grijă să nu îți pui în bagaj pantofi noi. Nu știi cum „se vor comporta” și nu îți dorești să strici vacanța tuturor doar pentru că pantofii se luptă de zor cu picioarele, iar câmpul de luptă este presărat cu răni și bășici. Mai bine alegi o pereche de pantofi comozi, care știi că nu te lasă la greu. You don’t have to dress to impress, just be comfortable!

Quod erat demonstrandum: Trebuie să îți spun că fiecare zi s-a încheiat la revărsarea zorilor datorită poveștilor frumoase împărtășite ore în șir. Eu am respectat toate tips & tricks pe care ți le-am prezentat și vacanța a fost exact așa cum ne-am dorit cu toții. Drept dovadă toți prietenii mei au spus că trebuie să repetăm experiența într-o altă locație, peste încă 2 ani.

Sper că aceste informații te-au ajutat și pe tine pentru a organiza o vacanță pe cinste și că îmi vei povesti experiențele tale. Abia aștept să aflu și micile tale secrete cu privire la organizarea vacanței de vis! 🌴

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: