Reclamele luminoase în drumul meu spre muncă

Nu mi-am dat seama niciodată cât de multe reclame luminoase întâlnesc pe drumul spre muncă. Și mai mult, nu mi-am imaginat la câte dintre ele sunt atentă și cât de folositoare sunt prin informațiile pe care le culeg vizualizându-le. Tips: sunt singura persoană de la serviciu ce știe care este calitatea aerului din oraș!

Cum este drumul meu către locul de muncă?

Luuuung 😞. Este parcurs în totalitate cu tramvaiul și durează aproximativ 30 de minute spre muncă și 30 de minute spre casă. Așadar, petrec în traficul din Iași aproximativ o oră în fiecare zi. În zilele în care nu devorez câteva pagini din cărțile preferate, îmi pun căștile în urechi și mă uit pe geam. Desigur, văd aceleași clădiri, aceleași semafoare, chiar și aceiași oameni în fiecare dimineață. Am de parcurs 12 km dus-întors, mereu aceeași rută (sau o mai schimb când se mai strică tramvaiul 😀).

Interesant este că acest drum parcurs de mine este presărat cu diferite reclame luminoase pe care nu am cum să nu le observ. Indiferent dacă este vară sau iarnă, culorile jucăușe îmi sar în ochi și citesc informația fără să vreau. Așadar, pe drum spre serviciu aflu cât este ceasul și dacă voi întârzia sau nu, care este calitatea aerului în diferite zone ale orașului, care este temperatura, în ce zi sunt, care este cursul valutar din respectiva zi.

Inventarul firmelor luminoase pe care le observ zilnic

Prima firmă luminoasă pe care o observ este de tip afisaj led farmacie – îmi arată data, temperatura și ora. Deja îmi dau seama dacă voi întârzia sau nu la muncă (de obicei îmi oferă vești bune). Urmează afișajele electronice cu LED-uri folosite de casele de amanet – în drumul meu văd aproximativ 6-7 astfel de firme luminoase. Deci, dacă aveți de schimbat bani, vă spun eu unde este cel mai bun curs valutar! 😉 După ce trec de casele de amanet, „mă întâlnesc” cu două spitale, unul dintre ele având un panou luminos la intrare pe care este scris numele spitalului cu roșu.

Pe parcursul întregului drum sunt poziționate strategic câteva sisteme electronice ce indică viteza cu care este parcurs acel punct. În Iași sunt instalate de aproximativ doi ani și mereu le privesc și zâmbesc când tramvaiul mai depășește viteza (deși se întâmplă foarte rar). Acestea arată viteza în limitele admise cu verde iar viteza depășită cu roșu.

👍 Panoul meu preferat: Urmează stația în care aflu cele mai multe informații despre Iași (dacă tramvaiul stă la culoarea roșie), la primele ore ale dimineții. Recunosc că nu am observat acest panou de acum 4 ani (nu sunt sigură dacă nu exista sau este montat la înălțime și chiar nu l-am văzut). Folosește verde, roșu și galben pentru a indica, pe o scară de la 1 la 5, care este calitatea aerului în diverse zone din Iași și împrejurimi. Bineînțeles că, fiind în tramvai, niciodată nu aflu toate informațiile și doar uneori „nimeresc” zonele care mă interesează.

Dacă sunt zile în care mă întorc cu autobuzul, în drumul meu mă întâlnesc cu un pasaj. Acesta are firme luminoase ce ne urează „Drum bun!” ori ne spun dacă pasajul este închis/deschis. Am mai văzut afișate pe aceste panouri data și ora sau dacă a avut loc vreun accident în interiorul pasajului. Pe același drum parcurs cu autobuzul întâlnesc 4 benzinării, fiecare cu oferta sa pentru combustibil afișat cu ajutorul unor totemuri.

Sursa foto: conestiasi.ro

Încă un panou luminos pe care nu am cum să îl ratez este cel de la un cabinet veterinar ce are sediul peste drum de blocul în care locuiesc. De fapt, are montate două panouri luminoase: primul afișează numărul de telefon al cabinetului (în două culori: verde și roșu) iar al doilea afișează serviciile pe care acesta le oferă. Al doilea panou este foarte mare și verde: are 130 cm x 100 cm (aproximativ) și, după ce „dispar serviciile”, apare un câine mare și fericit (verde 🐶). Panoul acesta este astfel poziționat încât lumina lui „pâlpâie” în geamurile mele în fiecare noapte (chiar dacă este peste drum, cabinetul la parter și eu la etajul 5).

Sursa foto: Google Maps

De ce cred că este folositor un afișaj luminos?

Afișajul luminos, în comparație cu bannerele clasice, atrage atenția prin culorile sale și intensitatea luminii. Pe mine mă ajută, după cum ai observat, în fiecare dimineață, cu informațiile pe care le culeg. Am spus „dimineață”? Ei bine, mă ajută și seara când mă întorc acasă – mai cu seamă că acum plec noaptea și ajung ziua la muncă. Deci pot citi chiar și noaptea aceste reclame.

👉 De exemplu, iată o situație în care panoul luminos mi-a fost de ajutor: într-una dintre călătoriile noastre cu mașina, mamei mele i s-a făcut rău. Era noapte, eram într-un oraș necunoscut iar o cruce verde luminoasă ne-a ajutat să vedem din mașină unde se află o farmacie.

💡 Panourile luminoase sunt rezistente! După ce am văzut de ce apelează comercianții la aceste reclame, am vrut să aflu și cât de des trebuie schimbate (sau, cu alte cuvinte, cât de rezistente sunt). Sunt proiectate să reziste la temperaturi între – 40 și + 85 / 105 grade Celsius, carcasa fiind realizată din aluminiu.
❓ Mereu m-am întrebat cum de nu iau foc (având în vedere că funcționează non stop). Am aflat secretul: LED-urile sunt protejate de rășini poliuretanice (nu întrețin arderea) – astfel, în cazul unei defecțiuni, nu există riscul ca panoul să ia foc.
❓ Panourile sunt dotate împotriva razelor UV și a intemperiilor prin intermediul protecției frontale cu alucobond (din ce am citit, un compozit foarte apreciat pentru proprietățile sale mecanice excelente).

Oare cum vor evolua aceste panouri în viitor? Mă gândesc că vor reuși să folosească și alte culori pe lângă cele de bază și, poate, vor găsi o modalitate să proiecteze informația pe un suport (perete, pavaj). Aceasta în cazul în care peste 10 ani oamenii vor mai fi nevoiți să iasă din case (dacă vor lucra de acasă, dacă își vor face cumpărăturile online, nu cred că vor părăsi propria locuință prea des). Poate, în acest caz, panourile luminoase vor găsi o modalitate ingenioasă „să treacă în online”.

Pe tine te ajută în vreun fel reclamele luminoase?

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: