Vitamina D se ține ca scaiul de mine!

Știi deja, dacă ai citit câteva articole de pe blogul meu, că sunt o persoană curioasă. Și am tot felul de curizități la care încerc să răspund într-un mod creativ. Așa s-a întâmplat și atunci când m-am întâlnit cu prietenii mei și am început să discutăm despre vitamine. Te rog, oferă-ne prezumția de nevinovăție: nu suntem niște tocilari! 😜

După 8 ani – o întâlnire „de recunoaștere”

Anul acesta am reușit să organizăm o întâlnire cu câțiva foști colegi din liceu. Am ales o locație din orașul nostru natal și am petrecut acolo aproximativ 5 ore povestind câte în lună și în stele. Am aflat că unii dintre ei au familii întemeiate, chiar cu copii de 4-5 anișori, alții conduc afaceri de succes, unii lucrează în străinătate, alții sunt încă singuri dar cu nu știu câte țări vizitate la activ.

După ce am epuizat câteva subiecte de discuție, inevitabil am ajuns și la capitoul doctori și doctorii. De aici totul a devenit și mai interesant pentru că ne-am împărtășit informațiile știute și trăite pe pielea fiecăruia. Am deschis cutia Pandorei și am discutat despre stresul de zi cu zi, cum luptăm fiecare cu poluarea, ajungând să vorbim și despre suplimentele alimentare.

Vitamina D + Daria = ❤️

Am auzit multe informații despre vitamina E și vitamina B (două dintre vitaminele consumate de mine acum ceva timp) și despre vitamina C (pe care o servesc și eu de 2 luni pentru a-mi întări sistemul imunitar). Când a venit rândul meu să împărtășesc informații, era de la sine înțeles că voi vorbi despre vitamina D și calciu.

Fotografii: Farmacia la Pret Mic

Cine mă cunoaște ceva mai bine știe că relația mea cu calciul și vitamina D3 este foarte îndelungată. Mama a observat că am carență de calciu din adolescență (analizele pe care le făceam anual arătau că nivelul acestuia era mereu mic). Doctorii mi-au prescris tratamente cu calciu și vitamina D3 pentru o perioadă îndelungată de timp.

Explicația era simplă: am nevoie de acestea două pentru formarea oaselor și menținerea sănătății lor. Adevărul este că eu nu am fost niciodată mică 😄. Te întrebi cum vine asta? Păi am 180 cm înălțime și am fost mereu cea mai înaltă din clasă. Am crescut foarte repede iar oasele mele au avut de suferit (am și acum dureri de genunchi).

De ce spun că vitamina D s-a ținut ca scaiul de mine?

S-a ținut ca scaiul de mine pentru că am consumat-o aproximativ 12 ani. De fiecare dată când făceam analize rezultatul era același. Apoi, după un timp, valoarea a fost mai mare decât era nevoie. Iar medicul mi-a spus că nu se asimilează și este eliminată din organism foarte ușor. Deja aveam aproximativ 20 de ani când am aflat că, după ce am respectat tratamentul, a fost prea mult sau degeaba. Am oprit tratamentul acum 3 ani, am continuat să fac analize anual și astăzi sunt în limitele normale (și ale calciului ionic și ale celui seric). Fără să fac nimic special!

Între timp am aflat cum pot să mențin aceste valori corecte: să stau la soare (încă un motiv să văd marea în fiecare an), să mănânc pește, cereale cu lapte, brânzeturi, să beau sana. Acum trebuie să văd ce fac cu colesterolul! 😞

Atât timp cât am luat tratamentul cu calciu și vitamina D3, am încercat să apelez la farmacii ieftine. Astfel, am aflat că există farmacii online, la fel ca și Farmacia La Preț Mic. Mi-am asigurat fostele colege că aici vor găsi numeroase produse, inclusiv vitamine ieftine. Ele au fost foarte încântate iar eu am considerat această discuție foarte folositoare pentru noi.

După doctori și doctorii am început să discutăm despre locuri de vacanță. Îți dai seama cât de repede au zburat acele 5 ore?! Cred că aveam nevoie de o zi întreagă să povestim tot ce am mai făcut în ultimii 8 ani.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019

Un gând despre „Vitamina D se ține ca scaiul de mine!

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: